luni, 6 iunie 2011

STUPUL,MIRACULOASA FABRICA DE PRODUSE APICOLE !

    

  Veninul de albine, componentele majore si efectele fiziologice
                                   ale acestora





  Veninul de albine este un produs biologic propriu albinei si nu intra în categoria principiilor active transmise de plante asa cum sunt mierea, polenul sau propolisul. El este depozitat într-o vezicula speciala a albinelor si reprezinta un produs de secretie glandulara, care este eliminat pentru protectie în caz de pericol, fiind un act reflex de autoaparare.
      Cantitatea de venin pe care o poate elimina la o întepatura o albina cu glanda de venin normal dezvoltata este de circa 0,3 mg venin lichid, corespunzând la circa 0,1 mg substanta uscata. Cantitatea de venin este determinata de vârsta albinelor, de hrana si de sezon. Cantitatea maxima de venin se obtine de la albinele în vârsta de 15-20 de zile, dupa care glandele secretoare degenereaza treptat. 
       În general se afirma ca odata folosita rezerva de venin nu se mai reface. Totusi unele cercetari mentioneaza ca dupa eliminarea prin întepare rezerva de venin a albinelor se reface cu conditia ca integritatea organului specializat sa nu fie deteriorata. 

       
Proprietati fizice
       
Veninul de albine în stare naturala este un lichid dens, incolor, cu miros specific, întepator, gust amarui acid, astringent, arzator. În contact cu aerul la temperatura ambientala, componentii volatili se evapora, restul cristalizeaza sub forma de cristale alb cenusii cu miros specific si gust astrigent.
       Proprietatile terapeutice se mentin o lunga perioada de timp în conditii de temperatura sub 0 grade.

       
Componentele majore si efectele fiziologice ale acestora:
     Veninul de albine are o compozitie complexa atât în substante organice cât si anorganice dizolvate într-un mediu usor volatil. Compozitia si efectele fiziologice ale veninului ca produs de secretie al albinei si cel utilizat în terapie nu sunt echivalente. Diferenta este data de componenta volatila.
     Pentru cuantificarea efectelor veninului de albine asupra unor tesuturi sau organe, se folosesc numeroase variante experimentale care presupun administrarea prin diferite modalitati a veninului pur integral, a veninului cristalizat si resuspendat în seruri.
    
1. Melitina: o polipeptida ce contine 26 de aminoacizi si reprezinta 40-60% din compozitia veninului. Este cel mai toxic component si este responsabil de efectele dureroase ale întepaturii. 
         Actiuni si efecte:
                     - antibacteriana si antifungica;
                     - antitumorala;
                     - inhibitor la nivel de sistem nervos central, produce contractia musculaturii netede si striate;
                     - produce eliberarea de histamina;
                     - proprietati radio-protectoare;
                     - creste permeabilitatea vasculara, produce hemoliza directa;
                     - scade tensiunea arteriala;
                     - puternice proprietati antiinflamatoare.
     
2. Fosfolipazele (A2 si B): reprezinta un grup de enzime foarte raspândita în lumea vie. Este alergenul major al veninului de albine. Actioneaza direct asupra membranelor biologice.
         Actiuni si efecte:
                     - actiune radio-protectoare;
                     - este mastocitolitica;
                     - determina eliberarea de histamina;
                     - scade presiunea arteriala;
                     - are proprietati antigenice;
                     - prezinta efecte antagoniste fata de alpha- toxina stafilococica si toxina tetanica;
                     - actiune antitumorala.
   
  3. Apamina: este cel mai mic polipeptid neurotoxic cunoscut ( contine 18 aminoacizi)  si singurul capabil sa strabata bariera hematoencefalica.
         Actiuni si efecte: 
                     - este antigena;
                     - proprietati antiinflamatorii.
     
4. Hilauronidaza: este principalul factor responsabil pentru raspândirea celorlalte molecule ale veninului de albine în tesutul atacat.
         Actiuni si efecte:
                     - creste permeabilitatea capilara;
                     - prezinta proprietati legate de raspunsul imunitar;
                     - este antigenic si anafilactogen.
     
5. MCDP: este un peptid cu efect degranulatoriu al mastocitelor.
         Actiuni si efecte: are efecte mult mai mari decât hidrocortizonul în suprimarea evolutiei artritei adjuvante induse (este de 100 de ori mai eficient decât hidrocortizonul.
    
6. Cardiopep: 
                     - creste forta de contractie (beta-adrenergica) a inimii;
                     - creste ritmul cardiac;
                     - efecte reduse asupra circulatiei coronariene;
                     - proprietati antiaritmice.
   
  7. Minimina: actioneaza  asupra larvelor de insecte, întârziind dezvoltarea acestora.
    
8. Adolapina: este un neuro transmitator cu proprietati analgezice si antiinflamatorii.
     
9. Histamina: 
                     - mareste diametrul si permeabilitatea capilarelor;
                     - actioneaza asupra musculaturii netede din vasele mari, provocând dilatarea lor si implicit scaderea tensiunii arteriale;
                     - declanseaza senzatia de mâncarime a pielii în zona întepaturii.
    
10. Dopamina: stimuleaza activitatile motorii.

     Actiuni farmacologice
     Doctorul Langer (chimist german) a descris în 1897 urmatoarele trei actiuni ale veninului de albine: 
hemolitica (produce distrugerea globulelor rosii); hemoragica (produce iesirea sângelui din vas); neurotoxica (produce blocarea nervilor).

     Indicatii terapeutice
     Tratamentul cu venin de albine este poate chiar mai vechi si mai faimos decât tratamentul cu miere. In bolile reumatismale (poliartritele infectioase si de alta origine, spondiloza, poliartrita deformanta, nevrite, radiculo-nevrite, nevralgii rebele, sciatica, ulcere trofice ale pielii, plagi atone), maladii chirurgicale ale vaselor periferice (flebite nesupurate, endarterite), infiltratii inflamatorii nepurulente, astm bronsic, boala hipertonica vasculara în stadiile I si II (hipertensiune arteriala), irite, iridociclite, tireotoxicozele in stadiile I si II (hipertiroidiile fara visceralizare, fara complicatii cardiace). 
     Cele mai bune rezultate se obtin însa in tratamentul bolilor neurologice (nevrite, nevralgii, miozite). Mai putem observa rezultatele interesante pentru tratamentul nevrozelor climacteriale (de menopauza), în boli infectioase la ochi (trahom, ulceratii corneene sau panus).


     
Contraindicatii
    Profesor Dr. N. M. Artemov a stabilit în practica sa de peste 20 de ani urmatoarele contraindicatii ale apitoxinoterapiei: hipersensibilitatea alergica individuala la veninul de albine, tuberculoza, maladiile infectioase acute, hepatitele, nefritele, bolile venerice, anumite boli psihice, infectiile purulente acute, insuficientele cardiovasculare, starile de epuizare a organismului, diabetul zaharat si starea de graviditate.






sursa internet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu