luni, 6 iunie 2011

STUPUL,FABRICA DE PRODUSE APICOLE PENTRU TRATAREA BOLILOR CARDIOVASCULARE!



  Produsele apicole, în tratamentul afecţiunilor cardiovasculare
   
  Specialistii în nutriţie şi cardiologii au convenit că o dieta sănătoasă şi echilibrată în nutrienţi esenţiali organismului poate influenţa în mod benefic bolile de inimă atât în prevenirea cât şi în ameliorarea lor). Regimul alimentar corect, combinat cu un stil de viaţă sănătos poate reduce semnificativ riscul de apariţie a bolilor cardiace, coronariene, a infarctului miocardic şi accidentelor vasculare cerebrale. În acest sens, produsele apicole, mierea, propolisul, veninul, sunt bogate în nutrienţi esenţiali în proporţii dintre constituienţi (foarte important), dintre cele mai favorabile tratamentelor umane.
     Una dintre cele mai active grupe, dihidroflavonoizii, din compoziţia propolisului întăresc capilarele sanguine şi au un efect antihiperlipidemic.
     
Bioflavonoizii, o altă grupă de substanţe active, cum este cazul quercetinei, rutinului şi hesperedinei, sunt vitali în creşterea rezistenţei capilarelor sanguine şi în reglarea permeabilităţii acestora. Aceşti compuşi potenţează acţiunea vitaminei C de păstrare a colagenului, cimentul intercelular, în condiţii de sănătate.
      Aceiaşi compuşi sunt benefici, alături de vitamina C, în hipertensiune şi ajută, de asemenea, în cazuri de hemoragie şi de rupturi ale capilarelor şi ale ţesuturilor conjunctive. Lipsa acestor elemente nutritive din alimentaţie poate conduce la apariţia venelor varicoase, la tendinţa de sângerare uşoară şi/sau la apariţia de pete roşietice pe piele.
     Recomandarea este de a consuma alimente cu un conţinut ridicat de vitamina B6 şi unul scăzut de metionină. Primele trei alimente care dispun de un raport corect B6 - Met sunt bananele: 40 la 1, morcovii: 15 la 1, ceapa: 10 la 1. Din acest punct de vedere, polenul are un astfel de raport : 400 la 1,  ceea ce poate explica importanţa rolului său în alimentaţia bolnavilor coronarieni.
     Se consideră că o deficienţă de vitamina E poate fi corelată cu boala cardiacă, independent de obiceiul fumatului, tensiune arterială, lipide şi chiar greutate. Descoperirile sugerează că subiecţii cu o mare incidenţă a bolii coronariene pot beneficia de consumul unei diete bogate în antioxidanţi, îndeosebi în vitamina E, polenul conţinând vitamina E în cantităţi însemnate.
     Există din ce în ce mai multe dovezi că alimentele bogate în flavonoizi, în special propolisul, polenul recoltat de albine şi păstura, lăptişorul de matcă, scad în timp riscul instalării bolii cardiovasculare prin îndepărtarea radicalilor liberi incriminaţi de apariţia aterosclerozei. Dintre fructe şi legume, lista alimentelor celor mai bogate în flavonoizi menţionăm: brocoli, morcovii, coacăzele, grapefruitul, lămâile albe, rodiile, ciocolata, soia, portocalele, merele, roşiile, ceapa.
    
    
 Hipertensiunea arterială
     Dacă tensiunea arterială este prea ridicată, nu se recomandă ingerarea de polen de la început. Ca precauţie necesară, se recomandă consumul de orez integral, brânza de vaci şi salate pentru scaderea tensiunii. Numai dupa ce aceasta se normalizează, se recomanda începerea tratamentului cu polen.

     Acţiunea veninului de albine asupra sistemului cardiovascular şi circulator;    
  Aplicat în doze medii, veninul
de albine prezintă asupra inimii următoarele efecte:
          - reglează ritmul cardiac;     
          - îndepărtează aritmia produsă de excitaţia electrică şi prin administrarea de strovitină;
          - prezintă un efect pozitiv asupra celulelor miocardului;
          - creşte nivelul energiei şi funcţiilor cardiace.
     Asupra vaselor sanguine, acţiunea veninului de albine se traduce prin:
          - creşterea permeabilităţii acestora (ca rezultat, se observă o creştere a schimbului între sânge şi ţesuturi);
          - creşterea debitului sanguin prin vasele coronariene;
          - dilatarea vaselor cerebrale;
          - scăderea hipertensiunii arteriale.

   
Efectele veninului de albine se manifestă şi la nivelul sângelui. Astfel, administrarea sa în doze medii conduce, în timp, la:
          - creşterea eritropoiezei (producţiei de globule roşii);
          - activarea producţiei de heparină, care contracarează toxicitatea veninului;
          - diminuarea numărului de eozinocite (eozinofile) din sânge;
          - efecte hemolitice, atunci când se utilizează doze mari;
          - instalarea unui efect anticoagulant;
          - scăderea vâscozităţii sanguine;
          - scăderea concentraţiei de albumină din serul sanguin, crescând concentraţia acesteia în sucul gastric.
     În doze medii şi mari, veninul de albine creşte conţinutul de proteine din sânge, sporeşte schimburile dintre sânge şi ţesuturi. Un alt efect important constatat la administrarea veninului de albine este acela de scădere a nivelului colesterolului. 
     Totuşi, în privinţa utilizării veninului de albine există încă multe întrebări, la care se caută răspunsuri. Iată câteva dintre acestea:

     Cine nu trebuie să folosească veninul de albine?
     Dacă există un diagnostic declarat şi confirmat 100% de boala cardiacă sau arterioscleroza, nu trebuie folosite nici măcar cremele sau unguentele pe bază de venin de albine. Persoanele care se află deja pe o medicaţie prescrisă ar trebui să-şi consulte medicul înainte de a folosi produse sau tratamente pe bază de venin de albine. 
      Veninul de albine nu trebuie administrat la copii sau la femeile gravide sau care alăptează. 
      Produsele ce conţin venin de albine nu trebuie aplicate pe pielea rănită sau în boli dermatologice specifice, cum este cazul eczemelor.

     De ce nu este totuşi recomandat veninul de albine pentru bolile cardiovasculare şi arterioscleroză?
     Numeroase proprietăţi ale veninului de albine determina efecte vasodilatatoare, anticoagulante. În vreme ce persoanele sănătoase nu trebuie să-şi facă probleme, aceste efecte pot fi nocive pentru subiecţii cu astfel de afecţiuni preexistente. Aceştia trebuie, în consecinţă, să evite produsele pe bază de venin de albine.
     Unii dintre experţii în aplicarea veninului de albine sugerează că efectele fiziologice ale acestuia pot fi comparate cu cele ale histaminei, care produce dilatarea şi relaxarea arteriolelor şi capilarelor, scăzând presiunea arterială şi crescând-o pe cea venoasa. De altfel, histamina este prezenta chiar în compoziţia sa, dar studiile arată ca veninul de albine produs de albinele din zona Australiei şi Noii Zeelande conţine mai puţină histamină decât cel produs de alte specii de albine. Cercetările sugerează că peptida 401 din compoziţia sa are efect vasodilatator şi acţionează probabil direct asupra peretelui vascular. Apamina este considerată, a fi un stimulator potenţial, beta-adrenergic, nontoxic, cu proprietăţi antiaritmice bine definite. Tot în compoziţia veninului de albine se găseşte un compus cardioactiv relativ nontoxic, denumit cardiopep (în concentraţie de 0,7%)), care produce o creştere cu circa 50% a ritmului cardiac şi cu circa 150% a forţei de contracţie a muşchiului cardiac, dar nu produce nici o modificare a rezistenţei vasculare coronariene.

  
   Preparat apiterapeutic cu miere şi hrean pentru tratamentul afecţiunilor cardiovasculare
     Cura terapeutică cu miere şi hrean se bazează pe o veche tradiţie a medicinei populare şi poate fi aplicată de cei care au fost diagnosticaţi cu cardiopatie ischemică dureroasă, cu angina pectorală.
     Pentru preparare, hreanul este curăţat şi dat prin răzătoare, într-o cantitate ce ar putea să umple o lingură. Se amestecă cu o lingură de miere de salcâm, până la obţinerea unei paste omogene. Preparatul se ţine la rece şi este consumat câte 1 linguriţă rasă, în fiecare dimineaţă, înainte de micul dejun, până ce doza preparată pentru consumul zilnic este terminată. Amestecul are un gust plăcut, deoarece mierea atenuează gustul iute al hreanului, iar acesta din urmă, la rândul său, atenuează puţin din gustul excesiv de dulce al mierii. După o oră de la ingerarea acestui amestec, se poate lua micul dejun.


     Utilizarea preparatului chinezesc cu tinctura de usturoi, tinctură de propolis şi miere de salcâm
     
Din vechime, mierea de albine a fost folosită pentru tratarea şi vindecarea rapidă a rănilor şi a plăgilor supurate. În afecţiunile digestive şi gastro-intestinale, mierea s-a dovedit un bun remediu, stimulînd activitatea intestinului - avînd în acest sens un efect mai bun decît al fructelor - favorizînd eliminarea substanţelor toxice din organism. Ea are şi un efect diuretic, influenţînd în mod deosebit rinichiul. 
      Folosită în tratarea ulcerului stomacal, mierea de albine a dus la dispariţia durerilor, senzaţiilor de arsură şi greţurilor. Prin consumul de miere, s-a observat o creştere a valorilor hemoglobinei sanguine, mierea avînd reale calităţi de stimulare a procesului de hematopoieză. Analizele de laborator au confirmat că, în mierea de albine se regăsesc 22 din cele 24 elemente principale ale sîngelui. De aceea, foarte multe efecte benefice ale mierii s-au constat şi în afecţiunile cardio-vasculare. 
     Propolisul este unul dintre cele mai eficiente produse ale stupului din punct de vedere al principiilor active transmise direct de la plantă la om. Prezenţa acestui produs apicol în preparatul chinezesc alături de usturoi este explicată prin elementele sale componente, cele predominante - flavonoizii - fiind compuşi naturali cu acţiune bine cunoscută asupra sistemului capilar, asupra fragilităţii şi permeabilităţii vaselor sanguine şi cu acţiune directă asupra sistemului circulator, ca vasodilatator şi agent hipotensiv, datorită efectelor diuretice, de drenaj biliar şi datorită efectelor de tip estrogen. Efectele endocrine sunt raportate şi în cazul altor glande, cum este cazul timusului, tiroidei pancreasului şi glandelor suprarenale.

     Preparare şi administrare
      Usturoiul, mierea şi propolisul sunt considerate materii prime necesare pentru prepararea de medicamente folosite în prevenirea şi combaterea sclerozei sau a altor afecţiuni cardiovasculare. Medicina chinezească recomandă un preparat natural bazat pe o tinctură din usturoi (extras cu o soluţie hidroalcoolică concentrată), cu adaos de miere şi extract de propolis. Sunt necesare 50 g miere de salcîm ca material de suspensie şi omogenizare. Pentru macerat se folosesc 125g de usturoi, care se adaugă în 125ml alcool 96 grade. Din această cantitate, după 10-15 zile de macerare, se obţine, prin strecurare şi presare, 175g macerat usturoi în alcool. Pentru obţinerea extractului moale de propolis se folosesc 43g de propolis brut, natural, fără impurităţi, care se dizolvă în 57ml alcool 96 grade. Se ţine în sticluţă cu dop ermetic, o săptămînă, lângă o sursă de căldură moderată (20-25 grade), apoi se desface dopul pentru a se evapora alcoolul, astfel se obţine o pastă moale cântărind aproximativ 50g extras de propolis sub formă de pastă. Pentru a obţine un extract alcoolic în concentraţie de 30 la sută, se procedează astfel: din extractul de propolis sub formă de pastă, se iau 30g şi se amestecă în 70ml alcool 96 grade, din care, după omogenizare prin amestecare, se folosesc doar 25g, pentru o doză de tratament.  O doză de tratament pentru 100 de zile este de 250 ml preparat (cca 3.000 de picături). Pentru prepararea aceastei doze, se amestecă maceratul de usturoi rezultat (175g), cu extractul alcoolic de propolis în concentraţie 30 la sută (25g) şi mierea de salcîm (50g); total preparat 250 g. Această cantitate echivalează cu 2.700-3.000 de picături necesare unui tratament pentru o perioadă de 100 de zile, fără întrerupere. Mod de administrare Preparatul se administrează timp de 100 de zile, neîntrerupt, după următoarea schemă: picăturile se administrează în puţină apă (o linguriţă) dimineaţa, la prînz şi seara, cu o jumătate de oră înainte de mese. Se respectă doza de picături diferenţiată pentru fiecare masă, potrivit schemei. La fiecare administrare se agită flaconul, înainte de a trage cu pipeta preparatul. După 100 de zile de tratament continuu, cu doza variabilă din schemă, se face o pauză de 60 de zile, după care se poate reîncepe tratamentul (de întreţinere). În a 11-a zi de la începerea tratamentului, se administrează doza record de câte 25 de picături, atât dimineaţa, cât şi la prânz şi seara. După a 11-a zi de tratament, se repetă exact după schema din prima zi, respectîndu-se ordinea de administrare cantitativă şi continuîndu-se tratamentul pînă la terminarea preparatului obţinut din reţeta menţionată mai sus.
   
  Schema de administrare a numărului de picături pe fiecare zi din cele 100, pentru tratament:



                
 Ziua            1     2     3     4      5      6     7     8     9     10     11     12     13     14     15     16 ...  
               
  Dimineaţa    1    4     7    10    13    15    12     9     6    3        25      1       4       7     10     13 ...
               
  Prânz         2     5     8    11    14    14    11     8     5       2
     25      2       5       8     11     14 ...
                
 Seara         3     6     9    12    15    13    10     7     4       1
     25      3       6       9      12    15 ...




SURSA INTERNET



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu