Păstura, compoziţie, calităţi, indicaţii terapeutice
Păstura este un polen modificat biochimic. Polenul depozitat în faguri fermentează sub influenţa substanţelor adăugate de albine, a microorganismelor şi datorită condiţiilor de temperatură, umiditate şi a modului de conservare, fermentaţie care durează aproximativ trei luni. Produsul rezultat este diferit de polenul iniţial şi are o valoare terapeutică şi antibiotică de trei ori mai mare decât acesta. De asemenea are şi o digestibilitate mai mare pentru că granulele de polen sunt deschise, datorită degradării exinei (peretele celular al polenului) prin fermentaţie.
Albinele tinere care încă nu zboară (aflate în primele şapte zile de viaţă), preiau polenul de la cele lucrătoare, îl fărâmiţează cu mandibulele, îl frământă adăugându-i enzime din corpul lor şi îl presează cu lovituri de cap în celulele fagurilor. Celulele se umplu cu polen cam 2/3 din volum, peste care se adaugă miere în ultima treime şi totul se închide cu o peliculă fină de ceară. În acest fel celula fagurelui este închisă ermetic iar procesul de fermentaţie poate începe.
Transformarea polenului în păstură cuprinde trei stadii:
1. Primul stadiu constă în dezvoltarea bacteriei Pseudomonas aeroba care consumă întreaga cantitate de oxigen prezent în faguri, ceea ce conduce la autoaxfisierea bacteriei.
2. În al doilea stadiu, în lipsa oxigenului, se produce dezvoltarea unei alte bacterii: Lactobacillus. Aceasta foloseşte glucidele ca sursă de oxigen, producând, în schimb, acid lactic, concentraţia acestuia ajungând la 3,2%; de asemenea se observă o creştere a conţinutului de vitamine din complexul B.
3. În cel de al treilea stadiu, între a 7-a şi a 15-a zi, activitatea de transformare a polenului în păstură este continuată de drojdiile din genul Saccharomyces, care utilizează resturile de glucide. În acest ultim stadiu se produce fermentaţia finală a polenului, iar pH-ul produsului ajunge la valori cuprinse între 4 şi 4,2.
Prin aceste transformări, polenul capătă însuşiri valoroase:
- capacitatea germinativă a polenului dispare în 1-2 zile, datorită unor secreţii enzimatice ale glandelor mandibulare ale albinelor;
- zaharoza este transformată în monozaharide;
- monozaharidele sunt parţial transformate în acid lactic, în prezenţa unor enzime.
- creşte conţinutul în vitamina K;
- creşte gradul de conservabilitate în timp;
- se eliberează conţinutul unui număr mare de granule de polen, datorită lizării exinei.
Drept urmare păstura are proprietăţi mai valoroase decât polenul datorită unui conţinut mai ridicat în monozaharide, vitamina K, enzime şi aminoacizi, a unui procent mai mare de polen cu exina lizată (deci mai uşor asimilabile) şi datorită unei acidităţi mai crescute, ceea ce reprezintă un factor esenţial în păstrarea şi menţinerea echilibrului metabolic. Datorită cantităţilor mari de acid lactic şi a proprietăţilor lui antibiotice, păstura poate fi păstrată un timp îndelungat fără modificări majore, cantitative sau calitative. Durata de conservare poate să fie şi până la 17 ani, în codiţii de păstrare în locuri răcoroase şi uscate.
Constituienţii organici ai păsturii:
- carbohidraţi (glucide): 35%;
- lipide: 1-6%;
- carotenoizi (provitamina A): 200-875mg/kg;
- vitamina E: 170mg/100g produs;
- vitamina C: 6-200mg/100g produs;
- enzime;
- aminoacizi;
- un element antibiotic;
- un element de creştere;
- hormoni naturali;
- arome.
Componenţi anorganici ai păsturii:
- minerale;
- oligoelemente: sodiu, potasiu, nichel, titan, vanadiu, crom, fosfor, zirconiu, beriliu, bor, zinc, plumb, argint, arsenic, staniu, galiu, stronţiu, bariu, uraniu, siliciu, aluminiu, magneziu, mangan, molibden, cupru, calciu, fier).
Indicaţii terapeutice de administrare ale păsturii: Indicaţiile principale ale păsturii sunt în alimentaţia copiilor şi acelor persoane care suferă de una sau mai multe boli grave din zona tubului digestiv şi ca rezultat nu pot digera corespunzător polenul. Păstura are un gust mai acru datorită fermentaţiei specifice care are loc în fagurii cu polen. Păstura este recomandată în toate cazurile în care este recomandat şi polenul, dar mai ales în acele situaţii în care este necesară realizarea unui efect puternic într-o perioadă scurtă de timp.
- osteogeneză (creşterea sistemului osos), datorită prezenţei în cantităţi suficiente de cobalt, cupru şi calciu pentru asimilarea vitaminelor A, B, C, E şi PP;
- anemie; previne anemierea prin abstinenţă a persoanelor ce urmează diete de slăbit;
- afecţiuni hepatice;
- stimularea secreţiilor biliare;
- distrofie musculară;
- întărirea muşchiului cardiac;
- imaginaţie, creativitate;
- energie regeneratoare.
Afecţiuni tratate cu păstură
Hepatite acute şi cronice: 10-20g/zi, într-o singură doză sau în două prize, administrate la 30-45 de minute după masă.
Hepatite severe (A, B, C, ciroze): 30g/zi administrată în trei prize, între mese la o oră şi jumătate sau două după masă. În acest caz tratamentul cu păstură poate fi completat cu doze mici zilnice de ceai de armurariu (două jumătăţi de cană pe zi) sau comprimate de silimarină(principiul active al fructelor de armurariu) şi 0,5-1g/zi de propolis.
Anemia: 10-15/zi timp de 90 de zile sau 20-30g/zi polen timp de 180 de zile. Dacă acestora li se asociază miere cu lăptişor de matcă 2% sau miere propolizată 3%, timpul de vindecare se reduce la jumătate.
Afecţiuni digestive, intestinale, colite, ulcer cu nişă: 10g/zi păstură sau 2 linguriţe de polen timp de 30-40 de zile. Se va asocia cu alte produse apicole şi- după caz- cu unele ceaiuri.
Afecţiunile sistemului nervos: 15-40g polen sau 5-20 pastile de păstură. Efectul acestei administrări creşte considerabil dacă asociem cu propolis şi apilarnil sau lăptişor de matcă cu miere.
Calcemiile (cu toate formele şi etapele acesteia) , afectează îndeosebi femeile, prin apariţia chisturilor ovariene, utere fibromatoase, nodule mamari. În acest caz se administrează 20-30g polen sau 10-15 pastile de păstură.
Administrarea păsturii: dozele profilactice se stabilesc în funcţie de vârstă, sex, greutate corporală, de existenţa simultană a mai multor afecţiuni. În această pagină vă oferim doze orientative.
Principalele metode de administrare sunt:
Intern:
- pe gură, prin înghiţirea păsturei neprelucrate sau amestecarea ei cu miere sau cu alte alimente ca iaurtul, cereale, pâine;
- sublingual;
- chirurgical sau artificial, când, produsele apicole (polen, păstură etc) şi alte alimente uşor de digerat pot fi administrate direct în stomac, sau în intestinul subţire;
- rectal, cu supozitoare, în cazul pacienţilor cu adenon de prostată;
- vaginal, cu supozitoare, în diferite afecţiuni genitale la femei;
Extern:
- cosmetică, component al măştilor cosmetice, combinat cu miere, lăptişor de matcă, extracte florale;
- dermatologie, ca adjuvant nutriţional pentru celulele pielii.
Reguli de administrare:
- testarea la reacţii alergice;
- pentru început se administrează cantităţi mici;
- păstura brută sau combinată, se păstrează sub limbă cât mai mult timp posibil înainte de a fi înghiţită.
Reguli de conservare.
- în locuri ferite de căldură, lumină, umezeală;
- în recipienţi fără circulaţie de aer (ideal în recipienţi vacuumaţi);
- refrigerat în recipienţi de maximum 100g;
- înainte de a fi deschis, recipientul trebuie menţinut la temperatura camerei 30-60 de minute.
Contraindicaţii: Pentru păstură limitele de administrare şi contraindicaţiile sunt aproape identice cu ale polenului. Dar pentru faptul că păstura a suferit o serie de transformări în stup, unele contraindicaţii şi limite sunt diferite faţă de polen. Pentru a diminua efectele legate de alergii şi intoleranţă se recomandă pentru început ca păstura să fie administrată în amestec cu miere, în rapoarte de: 1:10, apoi 1:8, 1:6, 1:4, 1:2, 1:1, apoi se amestecă ambele produse cu cantităţi suficiente de lichide (ceaiuri din plante, sucuri din fructe, apă, iaurt).
Nu se administrează în cantităţi mari persoanelor cu diabet.
Nu se administrează persoanelor cu afecţiuni severe ale tractului digestiv.
Limite de aplicaţie:
- păstura nu poate vindeca un ţesut, un organ, sau tot corpul mult prea slăbit pentru a putea să prelucreze prin mecanisme specifice (digestie şi absorbţia energiei în general);
- nu poate vindeca celule sau ţesuturi îndepărtate dacă principiile active nu pot ajunge în acele zone (de ex. celule cardiace blocate prin infarct miocardic).
sursa internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu