luni, 6 iunie 2011

STUPUL,MIRACULOASA FABRICA DE PRODUSE APICOLE !


Ceara de albine, 

proprietăţi, utilizare






Ceara de albine este secretată de albinele în vârstă de circa 14 zile care este staţionară până în a 19 zi, când încep să părăsească stupul pentru cules. Din acest moment glandele cerifere încep să se atrofieze, producţia de ceară scăzând în intensitate până la moartea albinei.
      În momentul secretării, ceara este lichidă, care se solidifică imediat sub formă de solzi de formă elipsoidală, culoare alb lăptoasă, translucidă. Ceara este folosită de albine la construirea fagurilor în vedera depozitării hranei  sau creştera larvelor. Culoarea iniţială a fagurilor este alb gălbuie care odată cu trecerea timpului şi pe măsura depozitării hranei, aceştia se închid la culoare devenind aproape brun negri.
      Ceara proaspătă este moale cu gust uşor balsamic. Densitatea este de 0,95-0,96. Intervalul de topire este cuprins între 62-65 grade. Este insolubilă în apă, uşor solubilă în solvenţi organici, parţial solubilă în alcooli, eteri.
      Încălzirea îndelungată şi excesivă influenţeză caracteristicile fizice ale cerii, prin modificarea structurii şi alterarea proprietăţilor valoroase.      
      Ceara de albine este utilizată pentru a produce lumânări, produse cosmetice, farmaceutice şi pentru produse de curăţat.
      În medicină alternativă chinezească, ceară de albine este foarte preţuită. Este apreciată pentru efectul benefic pe care îl are asupra circulaţiei sangvine şi asupra întregului echilibru al corpului. În combinaţie cu alte ingrediente este utilizată pentru a trata diverse afecţiuni ale pielii dar şi ca un remediu împotriva îmbătrânirii. De exemplu încă din anii 200-300 î. Hr. în China se recomanda terapia cu ceară de albine pentru a trata afecţiuni ale pielii. Astfel regiunile bolnave erau împachetate în faşe cu ceară topită.

    
  Proprietăţi:
         - proprietăţi de îngroşare şi potenţiator de vâscozitate;
         - emulsificator;
         - emolient;
         - antiinflamator;
         - agent de formare a peliculelor de tip film;
         - conservant.


      Utilizare:
         - ca ingredient în compoziţii cosmetice de îngrijire: creme, loţiuni, balsamuri, unguente, creme de protecţie. Se încălzeşte pe baie de abur la 61-68 grade şi se adaugă la faza uleioasă în  concentraţia uzuală de  2 - 10%; 
         -  ca ingredient în produse de machiaj: rujuri, rimeluri, fonduri de ten, gloss de buze, în prepararea de stickuri deodorante, ceară de păr;
        - antispetic pentru a trata rănile şi pentru a îndepărta dopurile de ceară formate în urechi;   
         - afecţiuni ale urechii şi pentru a îmbunătăţii auzul;
         - în amestec cu untul era utilizată pentru a trata boala cunoscută sub numele de lupus, pentru a prepara un unguent aplicat pacienţilor suferinzi de aceasta afecţiune
         - pentru a trata diverse răni şi eczeme;
         - utilizată pentru a împiedica transformarea arsurilor în băşici;
         - are efect benefic asupra circulaţiei sanguine şi asupra întregului echilibru al corpului





sursa internet



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu